Conform specialiştilor, orice locuinţă are nevoie, o dată la 15 ani, de o renovare completă, chiar dacă pe parcurs au mai fost făcute lucrări diverse de întreţinere. Perioada poate fi mai mică în cazul locuinţelor închiriate.
În situația în care nu se dorește vânzarea locuinței, când scopul este clar – creșterea valorii locuinței, reparațiile apartamentului sau a casei pot avea următoarele scopuri:
mai multă siguranță
eficiență energetică sporită
confort sporit
Ai făcut estimările valorice ale lucrărilor, specialiștii au terminat lucrările, după care realizezi că ai omis să iei în calcul și curățenia după constructor. Acest ultim pas în calea unui nou început.
Noi, Expert Facility & Cleaning (expertul tău în curățenie), nu numai că vă putem rezolva această dilemă, dar avem și soluția oricărei probleme pentru o Curățenie de 5 stele:
– curățarea petelor de vopsea, var și ciment
– spălarea tocurilor, ferestrelor, ușilor
– spălarea caloriferelor și curățarea corpurilor de iluminat, panourilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor
– spălarea geamurilor și a pervazurilor aferente
– curățarea țevilor
– igienizarea și dezinfectarea grupurilor sanitare
– aspirarea mochetelor și spălarea pardoselilor (gresie, parchet, linoleum)
– igienizarea și dezinfectarea bucătăriilor
– îndepărtarea prafului de pe mobilierul de birou
– curățarea aparaturii de birou cu soluții specifice
Venim, aşadar, cu un pachet potrivit nevoilor tale, pachet optim ce cuprinde soluțiile pentru praf, murdărie, pete de vopsea şi ciment, echipamente profesionale și un personal experimentat și specializat.
Diferența de la construcție la un nou început

Articole recente
Comentarii recente
Categorii
Etichete
Arhive
Popular Post
Curăţenia post-construct
ianuarie 6, 2023O casă nou construită vine la pachet
decembrie 20, 2022Camera de comerţ şi industrie Dolj: Topul
octombrie 25, 2022